Ce este televiziunea digitală? Definiții, specificații tehnice

Televiziune digitală este rezultatul codării digitale a semnalului TV, pentru a fi transmis prin intermediul undelor hertziene terestre, prin satelit sau prin cablu/ fibra optica in sistem IPTV.

Prin acest sistem programele de televiziune sunt transmise către utilizator sub formă digitală. În cazul
emisiei terestre pe o singura frecventa purtatoare se pot transmite mai multe canale de televiziune grupate intr-un multiplex.

Numărul canalelor care pot fi grupate într-un multiplex diferă, în functie de metoda de codare, MPEG-2 sau MPEG-4, si de definiție. În media un canal Tv de definiție înaltă (HD) ocupă o lărgime de bandă de trei ori mai mare decît în cazul unui transmis în definitie standard (SD).

Astfel, dacă în transmisia analogică se aloca un canal de 8 MHz unui singur program TV, acum în transmisia digitală se pot transmite utilizind compresia MPEG-4 până la 12 programe TV in format SD.

Dar utilizarea mai bună a spectrului nu este singurul avantaj al acestui sistem. Multiplexul digital ofera un întreg grup de servicii de programe de radiodifuziune și televiziune, servicii multimedia suplimentare și alte date asociate de identificare, transmise de la stațiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulație digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvență.

Prin intermediul fiecarui multiplex național se vor putea furniza servicii de televiziune digitala terestra la nivelul întregii țari, în timp ce multiplexurile regionale și locale vor acoperi fiecare câte o anumita zona de alocare ce poate fi echivalenta cu un județ, respectiv o localitate.

Acelasi sistem de compresie este utilizat si in cazul altor formule de transport: cablu sau satelit.

Trecerea la sistemul de tranmisie a programelor de televiziune în variantă digitală a fost hotărâtă în anul 2006, la Conferința Regională pentru Radio Comunicații, organizată de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, la Geneva.

Cu acest prilej s-a adoptat și un nou plan de frecvențe pentru statele participante, scopul final fiind înlocuirea treptată a sistemului analogic de transmisie.

În ceea ce privește datele tehnice cuprinse în plan, din acel punct se începe utilizarea benzilor de transmisie VHF (Very High Frequency) 174-230 MHz și a benzilor UHF (Ultra High Frequency) 470-862 MHz pentru televiziunea terestră digitală.

Modul în care este gestionat spectrul radio este atent planificat, stabilindu-se acest lucru în cadrul unor conferințe periodice ale autorităților de reglementare din lume.

Se decid astfel care sunt benzile de frecvență pentru diferite servicii globale și se rediscută planul în funcție de evoluțiile tehnologiilor și a necesităților în materie de comunicații.

Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale Uniunii Europene să oprească în mod definitiv transmisia analogică până în anul 2012.

ANCOM, autoritatea romana in materie de comunicatii, precizeaza ca dintre cele trei posibilități de a distributie digitala, difuzare terestra, prin cablu sau prin satelit, numai prin transmisia terestră și prin satelit se poate ajunge cu distribuția de conținut la toți locuitorii unei țări, deoarece in unele zone rurale conectarea prin cablu are costuri prohibitive.

În plus, prin emisie digitală terestră programele naționale sau regionale la care oamenii aveau acces pe cale analogică, în mod gratuit, pot fi receptionate și în noua formulă.

În mod clar, transmisia terestră e un concurent direct fata de retransmisia prin cablu sau satelit însă condițiile de piata pot fi foarte diferite de la țară la țară.

În Romania, spre exemplu, unde doar 6 procente din populație recepționează programele de televiziune prin antenă, interesul televiziunilor comerciiale pentru acest tip de distribuție a fost extrem de modest pînă de curînd.

Țările care au făcut primele pasul catre distribuția terestră digitală sunt Luxemburg, Olanda, Finlanda, Suedia, Germania, Belgia (Flandra) și aproape întregul teritoriu al Austriei.

În Statele Unite ale Americii, Congresul hotărâse încă din 1996 acordarea unui canal separat fiecărei stații TV pentru emisia digitală, care să se realizeze simultan cu cea analogică. Iar pe 12 iunie 2009, posturile de televiziune importante de pe piața americană au pus punct transmisiei analogice și implicit a tranziției americane spre digital.

În Europa, programele de televiziune folosesc sistemul DVB-T (Digital Video Broadcasting – Terrestrial) pentru a putea ajunge la publicul lor. Fiecare canal digital se încadrează în niște parametrii, iar sistemul mai sus menționat permite rate de codare a semnalului transmis cuprins între 20 și 30 Mbit/s, facilitând transmisiile de
o calitate superioară, de tipul celor de înaltă definiție (HDTV).

Pentru captarea semnalului se folosesc antene UHF. În ceea ce privește receptarea, aceasta se poate realiza cu un televizor cu decodor încorporat sau utilizînd un set-top box separat. Acest dispozitiv se comportă diferit față de un receptor TV, pentru că permite recepționarea, pe lîngă programele TV, și a celor de radio și are dotări pentru a spori gradul de interactivitate.

Prin ”digital” înțelegem un format care poate pune la dispoziția consumatorilor o serie de programe la cerere, pe care aceștia le plătesc, de tipul Pay Per View (PPV), o calitate a imaginii și a sunetului foarte bune, de tipul Home cinema, fără a fi necesară montarea de alte antene sau dispozitive. Există și sistemul DVB – H (Digital Video Broadcasting – Handheld), care ofera serviciile pe dispozitive mobile, însă rezoluțiile sunt mai mici.

Lasă un răspuns